263×587 MAIA

A început Târgul Mărţişor, ediţia 2012

martisor

Strada Mare din centrul Piteştiului a început de luni, 20 februarie, să fie ocupată de comercianţii care speră să dea lovitura, chiar dacă este criză, întrucât tot atunci s-a deschis o nouă ediţie a „Târgului Mărţişor”. Pentru a evita îmbulzeala şi scandalurile, autorităţile locale au delimitat foarte clar fiecare loc.

De asemenea, pentru ca „intruşii” care nu plătesc taxe să fie mai uşor identificaţi, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului îi obligă pe comercianţi să pună la vedere înscrisuri cu numărul locului ocupat, după un model elaborat de autorităţi. Târgul se întinde şi în martie, până pe 8, pentru a acoperi şi „Ziua Femeii”.

New Profesional Consult 930 x 122
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Piteştenii pot găsi pe centru mărţişoare pentru toate buzunarele şi gusturile. Cele mai ieftine sunt la preţul de 2 lei, iar cele mai scumpe sar şi spre 50 de lei. Există şi bijuterii din argint la vânzare, dar şi brăţări în culorile specifice şnurului de mărţişor, alb cu roşu, cu preţuri cuprinse între 20 şi 40 de lei.

Şi-au făcut apariţia şi realizatorii de icoane (care pot ajunge până la 120 de lei), dar şi comercianţii de covrigei, turtă dulce, alviţă şi chiar colac unguresc (kurtos).

Printre cei care vând în centru mărţişoare se află şi Constanţa Strâmbu, cea pe care probabil că piteştenii o ştiu deja drept „femeia cu steagul” de la protestele care au loc în fiecare zi în piaţa Vasile Milea. „Ziua la treabă, seara la proteste”, ne-a spus doamna care este nelipsită de la târgurile organizate de municipalitate.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Eurial 263×587