Este posibil ca un om de succes în Japonia să lase ţara de baştină baltă şi să plece să trăiască la Piteşti? Este. Un astfel de caz a fost adus în prim-plan de o publicaţie cu profil economic de la nivel naţional care arată, în acest fel, şi cum se poate conduce o afacere de la distanţă.
Publicaţia „Capital” a făcut ieri publică povestea unui japonez care a lăsat una dintre cele mai mari metropole din lume, Tokyo, pentru a se stabili la Piteşti unde îşi desfăşoară în prezent activitatea.
Este vorba de Takashi Kimura, un bărbat de 35 de ani, care acum stă cu chirie într-un oraş cu 150.000 locuitori, după ce a părăsit un oraş cu 13 milioane de locuitori. Pentru asta, a călătorit 8.000 de kilometri.
Dragostea a fost cea care a declanşat această mutare. În urmă cu câţiva ani, Kimura a făcut cunoştinţă cu o româncă de care s-a îndrăgostit, cu care s-a căsătorit şi cu care are acum 2 copii.
„Takashi Kimura are în Japonia o firmă de consultanţă în afaceri pe care o coordonează de la distanţă. Aviz patronilor români: Aţi avea suficientă încredere în angajaţi astfel încât să vă conduceţi business-ul de la mii de km distanţă? Japonezii au”, notează „Capital”.





