
-
Publicat de: Mihai Paul Codunas
- 4-11-2019, ora 9:39
- Știri
A MURIT DORIN OANCEA
A murit Dorin Oancea. Maestrul coregraf Dorin Oancea a încetat din viață în această dimineață. Dorin Oancea a murit la vârsta de 76 de ani, răpus de o boală necruțătoare.
Citiți și: S-A ÎNCHEIAT FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE DANS „DORIN OANCEA”Numele cunoscutului coregraf se leagă în special de succesul național și internațional al ansamblului folcloric Dorul din Pitești. În ultimii ani, a fost coregraful ansamblului Doina Bascovului.
“Cu regret, anunțăm trecerea la cele veșnice a Maestrului Coregraf Dorin Oancea, coregraful ansamblului Doina Bascovului, cel care a șlefuit pașii dansatorilor noștri în ultimii 3 ani, cel care ne-a fost tată, profesor, cel care ne-a lăudat când excelam și ne-a certat când greșeam.
Cuvintele sunt de prisos, pentru noi sunteți și veți rămâne Legenda Dorin Oancea! Suntem norocoși că am avut șansa de a fi ultima generație pe care ați educat-o artistic!
Transmitem condoleanțe familiei! Drum lin spre lumină, Maestre!” – este mesajul echipei de la Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov. (Sursă foto: jurnaluldeargeș.ro)