Ieri, pe DN 73, în comuna argeșeană Rucăr, un șofer din localitate a accidentat grav un biciclist, care se deplasa în aceeași direcție de mers. Șoferul conducea dinspre Câmpulung Muscel către Rucăr.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, anunță Biroul de Presă al Poliției Argeș. Polițiștii i-au dat de urmă la puțin timp după aceea în comuna Dragoslavele. Individul a fost testat cu aparatul alcooltest: era băut, precizează sursa citată.
Șoferul autoturismului, N.R.I., care are 27 de ani și este din Rucăr, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Câmpulung cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii i-au întocmit dosar penal.
Victima, V.I., în vârstă de 56 de ani, tot din Rucăr, a fost transportată la spital. (Foto Arhivă: botosaneanul.ro)





![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)


