Un accident de circulație s-a produs nu cu mult timp în urmă pe DN 7C Pitești – Curtea de Argeș, în localitatea Merișani.
De vină este un adolescent din localitate, în vârstă de 15 ani. Aflat pe un cal pe drumul național, pe sensul de mers către Curtea de Argeș, adolescentul a încercat să iasă din DN pe o uliță, făcând la stânga fără să se asigure. Din sens opus șoferul unui autoturism Dacia Logan nu a putut evita impactul. Mașina a intrat în plin în cal, care a murit pe loc.
Adolescentul a scăpat cu răni superficiale și o sperietură zdravănă. Și conducătorul auto, un argeșean în vârstă de 65 de ani din Mioveni, a scăpat din accident teafăr și nevătămat. (Foto: Arhivă)
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)








