Conform unei noi reglementări, două noi categorii de șoferi contravenienți vor rămâne în continuare fără carnete de conducere, dar vor avea drept de circulație pentru 15 zile, perioadă în care pot contesta măsura luată de polițiștii rutieri, notează cotidianul Adevărul.
Prima categorie se referă la șoferii care produc un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale după ce „nu au respectat regulile privind prioritatea de trecere sau depășirea”.
A doua categorie la care face referire modificarea legislativă sunt șoferii care circulă nejustificat cu mașina pe banda de urgență a autostrăzilor.
Acești conducători auto vor rămâne fără carnet, dar vor putea circula 15 zile conform dovezii eliberate de polițistul care a constatat contravenția.
Astfel, în această perioadă de timp, măsura aplicată poate fi contestată în instanță, iar în cazul în care justificările și eventualele probe sunt relevante, aceasta poate fi anulată.
Fost şef al Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă susține că până la adoptarea acestei modificări legislative, cel puțin în cazul șoferilor care au circulat nejustificat pe banda de urgență a autostrăzilor, situația era una lipsită de sens și pe alocuri putea ajunge chiar și periculoasă.
Ce spune fostul șef al Poliției Rutiere
„Inițial, în legislația rutieră nu exista vreo contravenție pentru o astfel de faptă. Pur și simplu nu s-a gândit nimeni că vor exista șoferi care vor circula abuziv pe banda de urgență a unei autostrăzi.
Ulterior s-a constatat că aşa-zisa «șmecherie la volan» este prezentă la români și tot mai mulți șoferi au fost prinși «fentând» coloanele de mașini pe banda de urgență mai ales vara în traficul aglomerat spre sau dinspre litoral.
În final a fost luată decizia că acești șoferi trebuie să fie sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce. Numai că modificarea legislativă nu s-a făcut cum trebuie, s-a realizat în grabă, probabil.
Concret, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibera fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile”, a precizat fostul şef al Poliţiei Rutiere, potrivit sursei citate.
Foto: arhivă ePitești.ro/descriptiv
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


