- Publicat de: admin
- 23-12-2015, ora 8:46
- Știri
ACUM: PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ
La această oră poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase fac 50 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în 22 de judeţe din ţară, printre care și Argeș, într-un dosar penal instrumentat de Poliția Timiș și care vizează efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi de comercializare către publicul larg de articole pirotehnice destinate să fie folosite exclusiv de către pirotehnicieni.
Citiți și: Mobilizare incredibilă de forțe și peste 100 de percheziții: Polițiștii au vânat ,,fantome”Perchezițiile se desfăşoară sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din I.G.P.R. şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Județele vizate sunt Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vaslui.
Citiți și: Viteza maximă legală cu care poate circula o mașină de PolițieÎn fapt, începând din luna iunie a acestui an, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Timişoara ar fi comercializat persoanelor vizate articole pirotehnice din categoriile celor interzise la deţinere persoanelor fizice neautorizate şi destinate folosirii exclusiv de către pirotehnicieni.
Articolele pirotehnice ar fi fost comandate şi primite de către persoanele vizate prin intermediul unor firme de curierat, evitându-se astfel eventuale controale din partea autorităţilor.
Poliţiştii vor pune în executare 50 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie duse pentru audieri la sediile inspectoratelor de poliţie pe raza cărora se fac percheziţiile.
Activităţile beneficiază de sprijinul de specialitate al S.R.I. şi al D.I.P.I.
Poliția Română, care furnizează informația, nu face alte precizări.
Amintim că în această perioadă Poliția din întreaga țară desfășoară operațiunea „Foc de artificii”, acțiune pentru depistarea ilegalităților în ceea ce privește comercializarea de articole pirotehnice.