NOR CURIER 930X122

PNTCD

Ambiţia unui pui de piteştean: Are 14 ani şi vrea să devină preşedintele României

La 14 ani, mulţi copii visează încă la joacă, lectură, calculatoare sau, din contră, nu dau multă atenţie la prea multe lucruri. Cătălin Răduţ este însă total diferit de colegii săi. Interesat puternic de fenomenul politic, băiatul şi-a fixat şi o ţintă importantă în viaţă: să devină preşedintele României! Deocamdată, blonduţul din Piteşti a făcut un prim pas spre scena afimării politice, devenind cu acte în regulă simpatizant al PNŢCD Argeş. Cel mai tânăr din ţară.

Moment inedit joi, 19 ianuarie 2012, la conferinţa de presă săptămânală de la PNŢCD Argeş. Gheorghe Dinescu, preşedintele PNŢCD Piteşti, i-a înmânat unui băiat de numai 14 ani, Cătălin Răduţ, un carnet de simpatizant al partidului fondat de Maniu şi Mihalache.

„A fost dorinţa sa expresă să devină sipatizant oficial al PNŢCD”, a spus Gheorghe Dinescu. Băiatul nu are încă vârsta legală de a deveni membru de partid. El a fost adus la sediul PNŢCD de către bunicul său. Ambiţiile sale sunt mari. „Este mai bine cu Băsescu decât cu comuniştii”, începe el discursul său, iar în faţa tirului de întrebări al jurnaliştilor nu se intimidează, ci explică foarte calm de unde ştie el de comunism şi ce anume ştie.

„Vreau să devin preşedinte al României!”, îşi anunţă puştiul, senin, scopul în viaţă, după care se lansează într-o polemică pe marginea „Guvernului mondial”, „monedei unice mondiale”, etc.

Este pasionat de istorie şi geografie, iar acest lucru se vede la băiatul care pentru moment este elev la Şcoala Nr. 13 Mircea cel Bătrân din Piteşti.

„O să schimb lumea în bine, dacă o să fiu lăsat!”,  postulează Cătălin, după care se scuză şi pleacă: trebuie să ajungă la şcoală. Este cel mai tânăr simpatizant oficial al PNŢCD din ţară.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3