Donaris 930 x 122

mars.omv020

Angajaţii OMV Petrom au protestat la Piteşti

Peste 500 de actuali şi foşti angajaţi ai SC OMV Petrom şi ai PECO din Argeş (de pe platforma Arpechim) au organizat ieri un marş la Piteşti şi au pichetat Prefectura. Oamenii aşteaptă cu sufletul la gură decizia instanţei din Braşov privind un conflict pe care îl au cu patronatul de la OMV, decizie care va fi luată pe 10 mai.

Concret, în primă instanţă oamenii au câştigat la Piteşti procesul prin care OMV trebuia să dea fiecărui angajat circa 20.000 de lei în contul unor drepturi din contractul de muncă ce nu fuseseră acordate. OMV a făcut recurs, iar mulţi angajaţi deja au primit somaţii de plată a unor sume mult mai mare, de circa 50.000 de lei fiecare. Practic, li se cere să returneze sumele primite, plus cheltuieli de judecată şi alte cheltuieli.

Angajaţii au pornit în marş de la Primăria Piteşti spre Prefectură unde au şi organizat o pichetare, depunând şi un memoriu în atenţia prefectului. Aceştia au purtat pancarte pe care puteau fi citite mesaje de genul „Dreptul nostru, profitul vostru”, „OMV a câştigat cu Predoiu avocat”, „Justiţie de doi lei cumpărată pe doi lei”.

Nu au lipsit nici mesajele cu tentă politică, PDL fiind acuzat că ar fi contribuit la starea dezastruoasă a ţării din momentul de faţă.

„Vrem să tragem un semnal de alarmă. Dacă nu ni se va face dreptate, vom utiliza alte căi de atac, inclusiv vom merge la CEDO!”, ne-a declarat Georgeta Roşu, laborant la OMV Petrom.

Drepturile pentru care oamenii s-au judecat sunt primele de Paşti şi Crăciun, cota de participare la profit şi contravaloarea gazelor pe timp de iarnă.

Oamenii suspectează un aranjament la nivel înalt în acest dosar, din moment ce pentru recurs OMV a angajat chiar casa de avocatură a fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3