930X122 MAIA

Arges

ANM: TEMPERATURILE VOR SCĂDEA DRASTIC

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru întreaga țară, inclusiv județul Argeș, prin care anunță o răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului și ninsori locale. Informarea este valabilă de mâine, 29 decembrie, de la ora 13, până joi, 31 decembrie, la ora 13.

Citiți și: Vreme schimbătoare! De la o extremă la alta de Sărbători!

Potrivit ANM, începând de marţi, 29 decembrie, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată în zilele de 30 şi 31 decembrie, atunci când se vor înregistra maxime preponderent negative în toate regiunile şi minime de sub minus 10 grade, îndeosebi în nordul şi centrul ţării.

În intervalul menţionat vântul va prezenta intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special pe litoral, acolo unde viteza la rafală va depăşi 60-70 km/h.

Citiți și: Jale pe A1: Ciotul spre Curtea de Argeș, gol ca-n filmele apocaliptice!

Temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ (ninsori în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi predominant ninsori pe arii restrânse în sud-vestul, sudul şi estul ţării). Izolat se va semnala polei.

Până în jurul datei de 3 ianuarie 2016 vremea se va menţine rece și geroasă dimineaţa şi noaptea în centrul, estul şi local în sudul teritoriului. În extremitatea de sud-est vântul va continua să prezinte unele intensificări.

555×222 grota rece
570×90 MAIA