- Publicat de: ePitești
- 17-03-2017, ora 14:01
- Știri
ANM: VIN PLOILE! ZONELE VIZATE
ANM: Vin ploile! O informare prin care anunță intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ și ninsori viscolite în zona montană înaltă a fost emisă astăzi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Citiți și: Breaking: Val de aer polar peste RomâniaInformarea este valabilă de mâine, 18 martie 2017, de la ora 4, până pe 19 martie, la ora 23.
ANM informează că în intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării va ploua pe arii extinse și vor fi intervale de timp în care ploile vor fi în general moderate cantitativ, astfel încât se vor cumula cantități de apă de 15 – 20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Citiți și: Avertisment meteo! Mare grijă când plecați la drum!În dimineața zilei de sâmbătă (18 martie) în Maramureș și în Transilvania trecător vor fi și precipitații mixte. În restul teritoriului ploile, mai ales averse, vor avea caracter temporar și se vor semnala local.
În zona montană vor fi precipitații local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, și vântul va prezenta intensificări, cu rafale de peste 50 – 70 km/h, iar pe creste, de peste 80 – 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.
Intensificări temporare ale vântului vor fi și în celelalte zone, în special pe parcursul zilei de duminică (19 martie), cu viteze mai mari în sudul țării, inclusiv în zona municipiului București, anunță Administrația Națională de Meteorologie.