930×122 CAPRA 5

atac

ARGEȘEAN ATACAT DE URS, OPERAT DE URGENȚĂ

Argeșean atacat de urs, operat de urgență. Un pădurar se află internat la această oră pentru recuperare în Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului Județean de Urgență din Pitești.

Citiți și: Teroare: A intrat în bancă și a cerut bani cu pistolul în mână!

Pădurarul a fost operat după ce un urs l-a atacat astăzi pe raza comunei Berevoești, acolo unde bărbatul participa la o acțiune de marcare a copacilor din zonă. Colegii i-au sărit în apărare și au pus animalul pe fugă. Transportat inițial la Spitalul Municipal din Câmpulung pentru acordarea primelor îngrijiri medicale, pădurarul a fost dus ulterior la Spitalul Județean din Pitești, aici fiind supus unei intervenții chirurgicale.

În vârstă de 57 de ani, din comuna Rucăr, pădurarul lucrează la un ocol silvic privat din comuna Albeștii de Muscel.

Citiți și: Pericol extrem la câțiva km de Pitești. S-a emis RO-Alert: Ursul! „Rămâneți în locuințe!”

Ca urmare a incidentului, prefectul Argeșului, Emilian Dragnea, s-a autosesizat.

„Având în vedere acest incident foarte grav, prefectul Emilian Dragnea le-a solicitat instituțiilor responsabile de gestionarea problemelor provocate de animalele sălbatice să întocmească rapid documentația în vederea obținerii aprobării Ministerul Mediului pentru recoltarea acelui exemplar de urs.

Mai mult, pentru a preveni incidentele de acest gen, Instituția Prefectului – Județul Argeș le va solicita administratorilor fondurilor cinegetice din județ să facă o analiză privind numărul exemplarelor de urs care pot ataca gospodării și, implicit, oameni și să înceapă imediat demersurile pentru relocare sau recoltare, în funcție de fiecare situație”, precizează Instituția Prefectului – Județul Argeș.

555 X 222 CAPRA
Pizza Sapori Italia 570 90