930×122 CAPRA 5

COD_GALBEN_DE_PLOI_16_OCTOMBRIE_2013

Argeșul va intra sub cod galben de ploi și vânt

Cu puțin timp în urmă, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben de ploi și vânt intens, care vizează și județul Argeș.

Codul este valabil de astăzi, de la ora 14, până mâine, 17 octombrie, la ora 12.

În perioada respectivă, în Crişana, Banat, Oltenia, sud-vestul şi sudul Transilvaniei, iar seara şi noaptea şi în cea mai mare parte a Munteniei vor cădea cantităţi însemnate de apă, care vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul se va intensifica treptat, îndeosebi în vestul și în sudul ţării şi la munte, zone în care va atinge la rafală 50 km/h, iar pe arii restrânse, 70 km/h. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali trecător precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. 

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3