HerasMed (930 x 122 px)

gradați

Armata devine mai exigentă. Modificare importantă privind ocuparea posturilor vacante

Odată cu oficializarea, luni, a unui ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), procedura pentru ocuparea posturilor vacante de soldați și gradați profesioniști s-a modificat.

Citiți și: Militarii au împânzit centrul Piteștiului

Astfel, de-acum, aceste posturi se pot ocupa doar prin concurs sau examen, nu prin simpla recrutare, ca până acum.

„Posturile vacante de soldați și gradați profesioniști se ocupă prin concurs sau examen. (…) Probele de concurs, procedura de constituire și atribuțiile comisiilor de concurs, de corectare, de departajare a candidaților, precum și orice alte aspecte privind organizarea și desfășurarea concursului se stabilesc prin ordinul inspectorului general”, scrie, mai exact, în ordinul apărut recent.

Citiți și: Ministerul Apărării vrea soldați voluntari

Apoi, ordinul schimbă criteriile în funcție de care sunt recrutate și selecționate persoanele în corpul soldaților și gradaților profesioniști. Concret, a fost eliminată condiția legată de vârstă, respectiv, acum, candidații nu mai trebuie să aibă vârsta “de cel puţin 18 ani şi de cel mult 26 de ani împliniţi în anul în care solicită angajarea”, așa cum era până acum.

Nu în cele din urmă, documentul prevede trecerea în rezervă a soldaţilor şi gradaţilor voluntari la împlinirea limitei de vârstă în serviciu mult mai târziu. “Trecerea în rezervă a soldaților și gradaților profesioniști (…) la împlinirea limitei de vârstă în serviciu se face cu data ultimei zile a lunii în care împlinesc vârsta de 55 de ani”, scrie în actul normativ. Înainte, vârsta-limită era de 40 de ani.

(Foto: descriptiv)

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90