Bărbat care a amenințat cu un cuțit, imobilizat. Incidentul a avut loc astăzi pe bulevardul Republicii din Pitești, în zona Depoului CFR Gară Sud. Bărbatul a fost imobilizat de polițiștii locali. Potrivit primelor informații, este un om al străzii.
Conform Poliției Locale Pitești, individul ar fi amenințat cu un cuțit o femeie, într-o zonă în care se aflau, la plimbare, și mai multe mame cu copii mici.
În jurul orei 15:45, un cetățean a sesizat autorităților situația. În circa patru minute de la primirea sesizării, un echipaj de la Poliția Locală a ajuns la fața locului și l-a imobilizat pe bărbat.

A fost predat polițiștilor de la Secția 4, care îl audiază la această oră. Cel mai probabil, va fi reținut pentru 24 de ore. (Sursă foto: Poliția Locală Pitești)












