930 x122 grota rece

base_logan

Basescu lanseaza acuzatii in cazul Nicolescu

Traian Basescu, presedintele Romaniei, a pune la indoiala necesitatea interventiei chirurgicale pe cord deschis la care a fost supus Constantin Nicolescu, presedintele Consiliului Judetean si al PSD Arges. Seful statului a spus ca, in cazul Nicolescu, medicii care l-au operat ar fi influentat instanta de judecata care, impresionata, ar fi dispus astfel cercetarea sa in stare de libertate.

Traian Basescu a mai spus, intr-un interviu la TVR, ca unul dintre medicii care l-au operat pe Nicolescu a fost acelasi care l-au operat si pe Omar Hayssam de cancer si ca sirianul este acum bine-mersi in tara sa natala, fara sa mai invoce vreo problema de sanatate.

„Influenta asupra judecatorilor au avut medicii, si eu am luat nota si de acest incident, in care dintr-o data ne operam, era o operatie care putea fi facuta atunci sau alta data, nu stiu. Dar unul din medici este medicul care l-a operat pe Omar Hayssam de cancer si Omar Hayssam e bine mersi si acum, desi pe buletinul acela scria metastaze si toate cele”, a sustinut presedintele Traian Basescu.

„Ce cred ca trebuie sa rezolvam? Nu mai trebuie, asa cum politicienii n-au dreptul sa stabileasca in locul judecatorilor si procurorilor, la fel nici medicii n-au dreptul sa stabileasca in locul judecatorilor si procurorilor. Va trebui sa facem un serviciu specializat pentru cei carora le plesnesc rotulele cand sunt chemati la Tribunal, altora le plesneste inima, altii lesina, altii devin foarte bolnavi, desi, altfel, sunt extraordinar de vioi. Deci, va trebui sa gandim un sistem in care asistenta medicala sa fie data de un numar cert de medici, care sunt certificati a fi morali. (…) Nu putem amesteca justitia cu medicina, cum n-o putem amesteca nici cu politica”, a spus presedintele, propunand ca certificatele sa fie date de „institutii ale statului”.
In apararea lui Nicolescu a sarit apoi medicul Mircea Beuran, unul dintre cei care l-au operat. El a aratat ca viata lui Nicolescu a fost pusa in pericol si de aceea s-a impus operatia. Constantin Nicolescu a fost operat la scurt timp dupa ce i s-a facut rau in momentul in care a aflat ca ar trebui sa stea in arest preventiv 29 de zile, fiind acuzat de procurorii de DNA de fapte de coruptie. Ulterior, instanta de la Curtea de Apel Pitesti a decis cercetarea sa in libertate.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90