Donaris 930 x 122

PASAJ_epi

Blocaj rutier la Podul Viilor

Astăzi au fost demarate unele lucrări la partea carosabilă a podurilor peste râul Argeş şi râul Doamnei, ocazie cu care a apărut şi primul blocaj rutier serios. Vreme de câteva ore, traficul s-a desfăşurat cu dificultate în zona Podul Viilor, iar vestea proastă este că astfel de ambuteiaje vor mai avea loc.

Podurile sunt reabilitate de municipalitate cu fonduri europene, iar primarul Tudor Pendiuc a spus din timp că vor apărea dificultăţi în trafic din cauza lucrărilor. Mai mult, primarul a adăugat că se vor căuta soluţii pentru a devia măcar o parte din trafic, cel greu. A fost luată în calcul inclusiv varianta montării unui pod provizoriu peste Argeş, care să mai preia din maşinile care circulă spre Mărăcineni şi Ştefăneşti, respectiv autostrada Bucureşti-Piteşti.

Până atunci, însă, ambuteiajele le dau de furcă mult şoferilor. Poliţiştii locali au făcut tot posibilul să dirijeze traficul pentru a asigura cât de cât o fluenţă. Problema mare va fi atunci când vor începe şi lucrările pentru construcţia pasajului rutier aerian de la Podul Viilor, preconizate pentru acest an.

Toate lucrările ar urma să dureze mai bine de 12 luni, deci trebuie găsite urgent soluţii alternative pentru cei care fac naveta sau sunt în tranzit prin zona respectivă.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90