Donaris 930 x 122

    cutit

    Bătaie cu cuțite între trei bărbați din Priboieni

       Doi bărbați au ajuns la spital și un altul la poliție, după un scandal izbucnit din senin. Cei trei bărbați ,băuți bine, au început să se certe din motive numai de ei știute. Cert este că, supărat nevoie mare, unul dintre ei a scos un cuțit care seamănă, mai   degrabă, cu o sabie și s-a năpustit asupra tovarășilor săi de pahar. Conflictul a fost stins  de polițiștii ajunși la locul incidentului.  Agentul Mădălina Bălănescu , purtător de cuvânt  al IPJ Argeș, ne-a declarat :’La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că  , pe fondul consumului exagerat de alcool , între trei bărbați s-a declanșat un conflict  spontan. Doi dintre aceștia  au fost loviți cu un cuțit de către al treilea. Victimele au  fost transportate la Spitalul Județean Argeș pentru a primi îngrijiri medicale”.

       O dată ajunși la unitatea de primiri urgențe , cazul a fost preluat de dr. Marius Pascu , medic primar Medicină de Urgență : „Primul pacient care prezența o plagă înjunghiată în regiunea toracică a ajuns pe masa de operație. Al doilea pacient a prezentat plăgi multiple  tăiate la nivelul ambelor mâini. Cele mai importante  leziuni fiind la nivelul mâinii stângi  ,cu amputația a două degete. Plăgile urmează să fie îngrijite în chirurgie plastică după ce , în prealabil , s-a acordat îngrijirea primară în sala de operație” .

       Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Pe numele acestuia polițiștii au deschis un  dosar de cercetare penală sub acuzația de ultraj contra bunelor moravuri , port ilegal de armă albă, tulburarea ordinii publice și vătămare corporală gravă.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90