În fiecare an, de Sfânta Marina – care se sărbătoreşte pe 17 iulie în anul 2012 – la Berevoeşti se organizează tradiţionalul târg de cai de tracţiune. De duminică, 15 iulie, şi până miercuri, 17 iulie, localitatea argeşeană este gazda unui regal cabalin.
Zeci de crescători din întreaga ţară şi-au etalat caii de zeci de mii de euro. „În acest an au fost expuşi la Berevoeşti peste 500 de cai din toate colţurile ţării. S-au remarcat exemplarele de la Sibiu, Braşov, Maramureş, cai frumoşi, puternici şi costă mai mult decât o maşină.
Zeci de proprietari de cai şi-au dat întâlnire la acest târg anual” – a spus primarul Florin Proca. Autorităţile au sprijinit acest eveniment, iar tarabele cu dulciuri, mici şi bere au fost la mare căutare.
Preţul cabalinelor a fost pe măsura calităţilor: de la 500 euro la 20.000 euro. Sigur, preţul a fost negociabil, pentru că oricât de frumoşi sunt aceşti cai, criza încă se simte, iar multe persoane au venit doar să privească aceste animale de expoziţie.





