Kaia 930 x 120

campanie de ecologizare

Campanie de ecologizare la Mioveni. Sunt așteptați voluntari de toate vârstele

Joi, 27 aprilie 2023, administrația locală a orașului Mioveni, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș și serviciile publice vor organiza o amplă acțiune de colectare a deșeurilor din natură.

Citiți și: Acțiune neobișnuită în Argeș! Ce vor face oamenii

Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntari de toate vârstele sunt invitați să se alăture acestei campanii de ecologizare. Aceștia sunt așteptați joi dimineață, la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 – 09.00.

Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.

Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111).

În cazul unor condiții meteo nefavorabile, evenimentul va fi reprogramat la o dată ulterioară.

Organizatorii acestei acțiuni sunt: Consiliul Local, Primăria Mioveni, în parteneriat cu S.C. S.Ed.C. Mioveni, S.C. Servicii Generale Mioveni, precum și cu unitățile de învățământ de pe raza orașului.

HerasMed (555 x 222 px)
HerasMed (570 x 90 px)