A trecut şi sfânta sărbătoare a Paştelului, dar în ciuda milioanelor de cruci făcute şi de rugăciuni de moment, nu sunt sigur că suntem cu mult mai buni decât înainte. Parcă am fi asistat la un scurt armistiţiu, nimic mai mult, căci viaţa pe meleagurile româneşti îşi urmează cursul nefiresc. Suntem, de fapt, atât de răi, încât unii străini se minunează când ajung la noi. Câte din poruncile cele 10 le mai respectăm cu adevărat, nu doar când e post? Cât de mult ne mai gândim şi la alţii fără să îi pizmuim?

Un străin sus-pus pe la Dacia a organizat, la plecarea din România şi la pensie, o reuniune cu dealerii din ţară. Le-a transmis, după 5 ani de stat în ţara noastră, are de spus două adevăruri, cât de mult ar durea acestea. Primul: nu înţelegea de ce noi, românii, ne urâm atât de mult unii pe alţii şi ne bârfim atât de tare; al doilea: nu pricepea în ruptul capului adversitatea noastră faţă de produsele româneşti, în condiţiile în care alte state o duc bine mersi deoarece îşi promovează propriile produse iar cetăţenii sunt mândri să ajute economia cumpărând produsele respective. Dacă ne uităm numai pe străzile din oraşele patriei şi o să ne dăm seama că are dreptate: toate mărcile posibile de maşini sunt prezente, căci Dacia le pute multora, nu-i aşa? Lasă că e bună pentru nemţi, francezi, spanioli…

Să ne uităm în magazine. Abia dacă îşi mai fac loc produsele româneşti pe raft. De ce? Tocmai pentru că în loc să cumpărăm ceva neaoş, ni se pare mai interesant să cumpărăm produse aduse din afara ţării care, de fapt, ne adâncesc criza, apăsând pe deficit. Accentuându-l. Mărind valoarea importurilor.

La fel stau lucrurile şi din punct de vedere politic. Ura e vectorul conducător, concordia e doar de moment şi înşelătoare. „Ai noştri” şi „ai voştri”, aşa se împarte acum ţara, cu politicieni şi cetăţeni de tot. Un neam dezbinat şi prost condus, asta suntem!

Şi se mai aruncă în ultima vreme ideea că toţi politicienii sunt „o apă şi-un pământ”. Dar aş pune întrebarea: care apă şi care pământ? Al cui, că mai avem puţin şi le dăm şi pe astea cum le-am dat străinilor bănci, petrol, gaze… Care apă şi care pământ? Apa murdărită de cei ce merg în pseudo-excursii montane şi pământul lăsat pârloagă de ţărani îmbătrâniţi şi fără sprijin de la stat? Adică tocmai de la politicieni? Problema noastră este că până nu vom învăţa să eliminăm ura din viaţa noastră, şi apa şi pământul ne vor fi potrivnice, asemeni cum erau râul şi ramul otomanilor într-o poezie celebră românească… Pardon, uitasem că acum ne gudurăm pe lângă Harry Potter…

• Distribuie:
• Distribuie
•