EcoMoto 930×122

retinut sectia de politie

Cât pot reține polițiștii o persoană într-o secţie pentru verificarea identităţii

Senatorii au votat: Cât pot reține polițiștii o persoană într-o secţie pentru verificarea identităţii.

Senatul a adoptat în plen proiectul legislativ iniţiat de Guvern care vizează prelungirea la maximum 12 ore a timpului pe care o persoană îl poate petrece într-o secţie de Poliţie pentru verificarea identităţii acesteia.

S-au înregistrat 109 voturi „pentru” şi 11 abţineri.

„Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul Poliţiei se realizează de îndată fără a depăşi un termen de 8 ore de la momentul iniţierii deplasării. (…) În situaţia în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în termenul de 8 ore, acest termeni se prelungeşte cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale fără a depăşi un termen de 12 ore de la momentul iniţierii deplasării”, stipulează proiectul de lege adoptat.

Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege este menit să asigure protecţia şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar şi „eliminarea apariţiei oricăror moduri neunitare de acţiune în rândul poliţiştilor”.

Proiectul pentru modificarea şi completarea art. 36 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor ca for decizional

Sursa: avocatnet.ro

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90