EcoMoto 930×122

calorifer1

Căldură pentru toți piteștenii!

Conducerea societății Termo Calor Confort a decis astăzi să schimbe strategia în ceea ce priveşte furnizarea căldurii pentru apartamentele din Pitești racordate la sistemul centralizat de încălzire. Până acum, căldura era furnizată doar la cerere.

De acum înainte, după cum ne-a declarat economistul şef Sorin Apostoliceanu, Termo Calor va furniza căldură peste tot, iar asociaţiile care nu doresc agent termic trebuie să depună în scris o notificare în acest sens.

„Am avut, pe de-o parte, cereri de la oameni să furnizăm căldură, pentru că le era frig în case. Pe de altă parte, alţii nu vor căldură. Noi am decis să dăm drumul la căldură, fiindcă ne obligă și legea să furnizăm agent termic când temperaturile exterioare sunt sub 10 grade Celsius 3 nopţi la rând. Cine nu vrea căldură să se pună de acord în asociaţii şi să ne solicite în scris acest lucru”, precizează Sorin Apostoliceanu.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90