- Publicat de: ePitești
- 18-01-2016, ora 9:35
- Știri
CEZ ARE O PROBLEMĂ. MARE!
Ninsorile abundente și viscolul au provocat mari probleme în alimentarea cu energie electrică a numeroase localități din județul Argeș. Inclusiv în Pitești au existat astfel de cazuri.
Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!„Semnalarea tuturor defecțiunilor în rețeaua de distribuție a energiei electrice din aria de operativitate a CEZ Distribuție se poate face apelând Info Linia CEZ la numărul unic 0251.929.”, anunța furnizorul de electricitate în comunicatele sale de presă.
CEZ are, însă, o mare problemă: numărul respectiv de telefon este pur și simplu inutil în situații complicate, cu o mulțime de deranjamente, ca cea din aceste zile. Nu puțini argeșeni rămași fără curent electric în locuințe reclamă, iritați la maxim, că le-a fost efectiv imposibil să apeleze numărul unic de telefon furnizat de CEZ, număr la care suna în permanență ocupat.
Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!„De 20 de minute în Pitești a picat curentul pe Schitului, în Găvana, pe o zonă mai mare, înțeleg. Oamenii sună la Deranjamente CEZ la telefonul 0251.929 și aud tot acel ocupat, nu pot forma!
Măcar să le spună cineva ce se întâmplă, cauza, cât estimează că durează! Una este să știi că este o avarie majoră cu termen de remediere 12 ore și alta o oră! Nu poți sta în frig, știi ce ai de făcut, pleci de acasă, cauți o soluție dacă știi ceva. Dacă nu, ce faci? Înțelegem că pot să apară avarii din cauza viscolului, însă nu înțelegem că nu se poate comunica cu CEZ!”, ne reclama ieri un cititor.
Nu ne miră situația având în vedere faptul că numărul unic de telefon 0251.929 este nu doar pentru Argeș, ci pentru toate cele 7 județe deservite de CEZ: Argeș, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Teleorman și Mehedinți. (Foto: CEZ Pitești)