Cine tine tara-n loc?

Parca suntem blestemati. Nu reusim sa dam inainte aproape orice am face. Nu ca ne-ar pune altii bete-n roate neaparat, desi nici ei nu stau cu mainile in san, ci pentru ca noi insine ne incruntam unii la altii de parca nu suntem de acelasi sange, romanesc, ci suntem barbarii si romanii (care, pana la urma, tot au ajuns si ei la unele acorduri, fie ele si temporare).

Politicienii au transformat Romania intr-un camp de razboi al absurdului. Daca se impiedica cineva de o piatra, gata!, e de vina PDL, pentru ca nu a dat-o la o parte. Daca cineva se loveste cu capul de pragul de sus, pazea!, PSD este de vina, ca a pus pragul acolo cand era la guvernare. Sportul national a devenit aratatul cu degetul. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nimeni nu e in stare sa duca un proiect de la cap la coada de la o guvernare la alta fara sa il modifice fundamental ori sa il arunce la gunoi, pur si simplu, pentru a-l pune in practica pe al sau, ca e mai frumos si mai destept.

Romania e o tara in care romanii sunt impotriva romanilor, in care politica inseamna doar vorbe (nici macar de duh!) iar faptele sunt o raritate. In plus, bascalia a luat locul dezbaterilor serioase. A se vedea de-a dreptul idioatele comentarii pe traseul Udrea – Ponta cu privire la sutele de euro sau lire sterline aruncate pe garderoba fiecaruia dintre ei.

Problema este ca aceasta stare de convulsie generala tine tara pe loc. Nu atragem fonduri europene, ne faultam ca la fotbal, desi nu e vorba decat de culori politice, nu de culori ale echipamentelor sportivilor, strivim adversarii care gandesc altfel decat noi. A se vedea, din nou, proiectele municipalitatii pitestene de dezvoltare a infrastructurii si care sunt tinute pe loc de orgolii politice mai mult decat marunte.

Cine tara-n loc? Noi insine! Nimeni altcineva decat noi. Nu iti poti imagina ca in Germania sa nu traga toti la aceeasi caruta ori in Marea Britanie sau in Franta. Au si ei uscaturile lor, desigur, au si ei rateuri, dar cand vine vorba de interesul national totul se subjuga acestuia. La noi? Din contra. Radem de cei ce au succes, le punem bete in roate, ne opunem unor proiecte de dragul de a ne opune, mimam – asa cum am mai spus in acdst colt – democratia in toate aspectele ei. Si uite asa noi o sa tot stam intr-o Dacie veche (desi avem si masini noi), in timp ce altii o sa zburde pe langa noi si va trebui, apoi, sa vorbim de recuperarea unor decalaje si mai mari. Cat despre decalajul deja existent (urias!), pun un pariu: nu il vom recupera, oricum, niciodata!