930 x122 grota rece

medic

CJ Arges a preluat spitalele

Protocolul de predare-preluare a gestiunii celor 14 spitale din Argeş dintre ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Argeş a fost semnat. A fost nevoie sa se ajunga si la un compromis: articolul 9, introdus în protocol de consilierii judeţeni prin care Guvernul îşi asumă integral plata datoriilor spitalelor produse până la data preluării, a fost acceptat ca amendament la protocol.

Dan Manu a fost numit preşedintele Consiliului de Administraţie, la Spitalul Judeţean, din partea Consiliului Judeţean Argeş. Anca Alexandrescu, directoarea DSP este şi ea reprezentantul ministerului în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean. Se anunţă astfel zile grele pentru actualul manager, doctoral Gheorghe Frătoaica, ştiut fiind conflictul dintre Domnia Sa şi Anca Alxeandrescu, deşi ambii sunt de la PDL. În Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean Argeş, din partea CJ Argeş, mai fac parte Niculina Ciocănău (economist) şi Simona Ciobanu (jurist).“Am avut unele discuţii cu ministrul şi sperăm să se schimbe să se modifice şi ordonanţa până la urmă. Dacă nu, aşa cum a contestat şi în alte cazuri, poate că Avocatul Poporului va contesta constituţionalitatea acestui act. Deşi acum a fost considerat de minister ca amendament, noi dorim în continuare ca articolul nostru să fie nominalizat în protocol, pentru a fi acoperiţi. Consiliul de Administraţie de la spitale va aviza toate cheltuielile făcute şi va stabili limitele acţiunii managerului. Contractul de management se poate semna cu o echipă sau cu o persoană. L-am preferat la Spitalul Judeţean pe Dan Manu pentru că este preşedintele comisiei de Sănătate din Consiliul Judeţean Argeş, are experienţă, este medic, şi având în vedere că la Spitalul Judeţean sunt cele mai mari probleme, am considerat că este persoana potrivită”, a afirmat preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu.
{loadposition inside}

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti
570 X 90 CAPRA 3