- Publicat de: ePitești
- 28-02-2016, ora 15:54
- Știri
COLONEL DE LA ISU ARGEȘ, PARTICIPANT LA UN EXERCIȚIU INTERNAȚIONAL
În perioada 25 – 28 februarie echipa naţională de căutare-salvare RO-USAR a participat în Franţa la exerciţiul internaţional de căutare și salvare urbană TRIMODEX 2016, exercițiu destinat gestionării consecinţelor unor situaţii de urgenţă majore. Evenimentul s-a desfășurat în Valabre și a reunit echipe internaționale certificate INSARAG din Franța, România, Croația, Finlanda, Lituania și Letonia.
Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”Din echipă face parte și colonelul Marius Baicu, șeful Serviciului de Prevenire din Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Baicu s-a aflat în Franța alături de alți 48 de salvatori români selecționați din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, al Unității Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă (USISU) și al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Arad, Bihor, Călăraşi, Sibiu şi Tulcea.
Responsabil cu ridicarea și administrarea bazei de operații a echipei României, colonelul Marius Baicu precizează că scenariul exercițiului din Franța a fost unul flexibil, oferindu-le participanților posibilitatea să se pună în valoare prin desfășurarea acţiunilor specifice fiecărui modul de intervenţie (căutare-salvare și acordare a primului ajutor medical).
Citiți și: Argeș. Angajări masive la un spital importantAplicația propriu-zisă, cu forţe şi mijloace în teren, a fost pusă în scenă într-o ţară fictivă, situată într-o zonă afectată de conflicte interetnice, simulate de masele de refugiaţi şi persoanele rămase fără locuinţe, la care se adaugă condiţiile meteo nefavorabile.
Echipa RO USAR a obținut în anul 2014 certificarea INSARAG, după un amplu proces de pregătire derulat sub atenta îndrumare a experților Agenției Federale pentru Asistență Tehnică la Dezastre – THW Germania, din această echipă făcând parte trei cadre ale ISU Argeș. Membrii echipei sunt antrenați să desfășoare misiuni dificile de căutare și salvare a persoanelor surprinse în medii ostile vieții și de acordare a primului ajutor medical.