EcoMoto 930×122

Arges

CONFISCĂRI ȘI ZECI DE PERSOANE DUSE LA POLIȚIE

1 autoturism, 18 căruţe, 23 de drujbe, 7.800 de euro şi 6.000 de lei au fost ridicate de poliţişti în urma celor 37 de percheziţii făcute azi în Argeș. 34 de persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Câmpulung Muscel pentru audieri.

Citiți și: A nins în Argeș!

De asemenea, au fost ridicaţi pentru verificarea provenienţei lor peste 700 de m.c. de material lemnos şi 125 de m.c. de cherestea.

Amintim că azi-dimineață 115 poliţişti din Câmpulung Muscel, sprijiniţi de luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au făcut 37 de percheziţii în judeţul Argeş, în zona Muscel, la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Citiți și: Atenție! Furt masiv într-o parcare din Argeș

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, abuz în serviciu şi tăinuire.

Au fost vizate 76 de persoane fizice. Persoanele sunt bănuite că în 2014 și 2015 ar fi tăiat ilegal şi sustras aproximativ 1.900 de metri cubi de material lemnos cu ajutorul unor angajaţi din cadrul unui ocol silvic privat, iar ulterior ar fi transportat şi comercializat materialul lemnos la patru societăţi comerciale cu profil de activitate prelucrarea lemnului.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliţiei Române. (Foto Arhivă: libertatea.ro)

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90