New Profesional Consult 263×587

Crăciunul în Penitenciarul Colibaşi

PenitenciarulColibasi06

Moş Crăciun vine şi la Penitenciarul Colibaşi. Nu cu eliberări, ci cu momente aparte pregătite pentru persoanele private de libertate care sunt nevoite să îşi petreacă aici sărbătorile. Deţinuţii care au avut o conduită pozitivă pe tot parcursul anului, care au participat la activităţi lucrative, de reintegrare socială, şi în special persoane care nu sunt vizitate de către familie, sunt implicate în această  perioadă în programe dedicate sărbătoririi Crăciunului.

Vineri, 21.12.2012, un grup de persoane condamnate va participa la slujba religioasă  oficiată  în Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din cartierul Colibaşi. Cu această ocazie, persoanele private de libertate vor oferi pachete cu jucării copiilor fără posibilităţi materiale din parohia bisericii menţionate.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

În toată perioada  sărbătorilor de iarnă, se confecţionează obiecte artizanale de către persoanele condamnate, dar care au abilităţi artistice. De asemenea, sunt împodobiţi tradiţionalii brazi de Crăciun, în cadrul secţiilor de deţinere.
Pentru reliefarea semnificaţiei sărbătorii Crăciunului, se desfăşoară concursuri tematice, emisiuni radio şi TV , difuzate prin televiziunea cu circuit închis a instituţiei penitenciare.

Preotul Penitenciarului Colibaşi asigură persoanelor private de libertate servicii religioase de consiliere moral-religioasă, spovedanie şi împărtăşanie şi oficiază  slujbe  religioase împreună cu persoanele condamnate în biserica unităţii  în toată această perioadă, inclusiv în ziua de Crăciun.                    

De asemenea, reprezentanţii cultelor religioase care desfăşoară programe cu cei încarceraţi au oferit  persoanelor nevizitate de familie pachete cu alimente şi îmbrăcăminte.

În ziua de Crăciun , precum şi în datele de 31 decembrie şi 1 ianuarie,  meniul persoanelor private de libertate  va fi îmbunătăţit şi va cuprinde preparate culinare servite tradiţional de sărbători.

570 X 90 CAPRA 3
Eurial 263×587