- Publicat de: ePitești
- 2-06-2013, ora 10:47
- Știri
Cu 20.000.000 de euro, Transfăgărășanul ar putea fi deschis și primăvara și toamna
Deschiderea Transfăgărășanului (mai exact, a tronsonului închis între 1 noiembrie și 30 iunie) pe o perioadă mai lungă de timp este un deziderat mai vechi al autorităților argeșene, rămas, însă, nematerializat. Senatorul liberal Ion Popa readuce subiectul în discuție.
Parlamentarul PNL al colegiului Câmpulung și Curtea de Argeș spune că o investiție de doar 20 de milioane de euro, care ar include și construirea a 6 kilometri de copertine, ar face ca Transfăgărășanul să fie deschis circulației rutiere și toamna și primăvara: „Începerea lucrărilor la autostrada Piteşti – Sibiu, cât şi modernizarea culoarului Transfăgărăşan – zona transalpină – prin construirea a 6 kilometri de copertine, 3 kilometri în Argeş şi 3 kilometri în Sibiu, reprezintă principalele solicitări ale Argeşului în acest moment. Se apreciază că printr-o investiţie estimată la 20 de milioane de euro un astfel de proiect ar reda Transfăgărăşanului circuitul turistic şi primăvara şi toamna”.
Ion Popa vorbește despre acest subiect și în contextul construirii la intrarea pe Transfăgărășan a stațiunii turistice Moliviș, pentru care contractul de finanţare a fost semnat în luna aprilie a acestui an: „În zona Moliviş va fi realizată partea de infrastructură şi utilităţi – alimentare cu apă, canalizare, asfaltarea a 11 kilometri de drum. Investiţiile spectaculoase vizează, însă, construirea a două pârtii de schi, una cu telegondolă şi teleschi – de 1,1 kilometri lungime şi de 64 de metri lăţime – şi o a doua, cu grad de dificultate uşor, de 700 de metri lungime, care va fi dotată cu un covor rulant pentru urcare”.
Senatorul Ion Popa precizează că până la realizarea investiției de 20 de milioane de euro va face demersurile necesare pentru ca Transfăgărășanul, pe tronsonul Piscu Negru-Bâlea Cascadă, să fie deschis mai devreme de 1 iulie.