NOR CURIER 930X122

    lisa_drxlmaier

    Cu ce se aleg greviştii de la Lisa

    Vineri, 28 septembrie, reprezentanții Sindicatului de la Lisa Draxlmaier au fost invitați la un nou dialog, pentru a ajunge la o înțelegere finală. După această rundă de negocieri, s-a ajuns la un acord la 1 octombrie 2012. Deja au încetat toate activitățile de grevă și producția s-a reluat la capacitate maximă. Draxlmaier Piteşti a revenit la operațiunile normale, începând cu dimineața zilei de luni, ora 7. În perioada de grevă, producţia fost susţinută de către marea majoritate a angajațilo. Mai mult de 70% din întreaga forță de muncă a continuat desfăşurarea activităţilor pe parcursul grevei, sprijinind societatea în livrarea produselor și serviciilor programate.

    Conducerea Draxlmaier Piteşti și reprezentanţii sindicatului a ajuns la o înțelegere comună, iar în prezent toate formalitățile sunt în desfăşurare pentru finalizarea acordului.

    Angajaţii au obţinut suma de 100 de lei în plus la salariu începând cu data de 1 octombrie, prima de vacanţă s-a mărit de la 320 la 450 de lei iar zilele de grevă vor fi plătite. Cu condiţia de a lucra sâmbăta pentru recuperarea producţiei.

    Grupul Dräxlmaier, fondat în 1958, cu sediul în Germania, furnizează celor mai importanţi producători de automobile sisteme de cablaje moderne, interioare luxoase şi componente electrice şi electronice. Dräxlmaier are peste 44.000 de angajati în mai mult de 50 de fabrici în peste 20 de ţări.

    Această companie privată, de familie, este unul din liderii furnizorilor de sisteme în segmentul premium al industriei auto şi acoperă ca furnizor de servicii complete întregul proces, de la ideea iniţială până la livrarea unor sisteme şi produse inovatoare

     

    [555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3