930×122 POSADA 5

Pendiuc_vaca33

Curtea de Conturi a gasit prejudicii de 600 mil. Euro. Ce face DNA?

Primarul Tudor Pendiuc a fost gazda unei delegaţii mixte română-slovace, condusă Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi şi Jan Jasovsky, preşedintele Autorităţii Supreme de Control a Republicii Slovace.

Oficialii slovaci au făcut un popas la Piteşti, în cadrul unei vizite de lucru şi de cooperare care se întinde pe parcursul a trei zile, la omologii din România. „A fost o vizită oficială a delegaţiei Autorităţii Supreme de Control a Republicii Slovace în România. Noi avem un acord de colaborare şi cooperare. În octombrie anul trecut am fost în Slovacia. Acum ne-au întors vizita. Ieri am discutat la Bucureşti, continuăm azi şi mâine. La Piteşti am fost în trecere, am avut o discuţie şi la Camera de Conturi de la Piteşti, acum plecăm spre Câmpulung şi Sinaia, unde ne vom întâlni cu cei de la Camera de Conturi din Braşov şi cea din Ploieşti.

Primăria Piteşti este ordonator principal de credite şi toţi sunt supuşi anual la audit financiar şi controale”, a explicat Nicolae Văcăroiu.

Slovacii controlează tot sistemul sanitar. La noi nu se poate?

Jan Jasovsky, preşedintele Autorităţii Supreme de Control a Republicii Slovace, a subliniat faptul că vizita în Piteşti a fost realizată pentru a stabili punctul de colaborare între directorul Camerei de Conturi Argeş şi omologul său dintr-o regiune din Slovacia, având în vedere similitudinile activităţii celor doi. Jan Jasovsky a mai precizat că Autoritatea pe care o conduce va demara un control pe domeniul sănătăţii în Slovacia, urmând că aspectele semnalate să fie transmise şi Parlamentului pentru a lua măsurile necesare. Interesantă abordare pe care sperăm că o va împrumuta şi preşedinrtele Curţii de Conturi din România, Nicolae Văcăroiu, mai ales că subiectul spitalelor este unul extrem de fierbinte zilele acestea.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a criticat la prezentarea bilanţului DNA pe 2010, modul în care decurge colaborarea dintre DNA şi Curtea de Conturi, precizând că această instituţie, care se ocupă de verificarea modului în care sunt cheltuiţi bani publici, trimite prea puţine sesizări care să fie utile procurorilor anticorupţie. Răspunsul lui Nicolae Văcăroiu a fost prompt, dând de înţeles că de acum, DNA va trebui să verifice neregurile pe care Curtea de Conturi le-a semnalat.

„Cât priveşte critica DNA adusă activităţii noastre, le transmit că, în primul rând nu au competenţe. Apoi, cine vrea să ne vadă activitatea poate să citească raportul de activitate. Noi ştim ce avem de făcut, avem o lege în spate. Conform raportului pe anul 2010 elaborat pt 2009, se poate observa şi faptul că verificările au determinat constatări în care abaterile de la legalitate reprezintă la nivel naţional de peste 10 miliarde euro, din care peste 600 milioane de euro sunt prejudicii aduse la bugetul de stat”.

 

Fost senator de Argeş, pe Nicolae Văcăroiu îl leagă o prietenie strânsă de preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu. Când a fost internat de urgenţă la Floreasca, Văcăroiu a venit pentru a-l susţine pe preşedintele CJ Argeş. Nicolae Văcăroiu susţine că s-a mai întâlnit cu Nicolescu şi după operaţie şi speră ca însănătoşirea sa să fie cât mai completă şi mai rapidă: „Cu domnul Nicolescu mă leagă o prietenie foarte puternică de o viaţă. Ne-am revăzut şi după operaţie. Mai are unele probleme de soluţionat, mă refer la atacul cerebral care nu s-a absorbit în totalitate. Sper ca într-un timp relativ scurt să revină la normal şi să vină la serviciu”.

Din delegaţie au mai făcut parte Andrea Reichova – director Departamentul Metodologie, Planificare şi Analiză, Vladimir Toth – director Oficiul Regional de Audit din Kosice, Igor Ciho – Director Departamentul de Relaţii Internaţionale. Delegaţia Curţii de Conturi a fost formată din Elena Doina Dascălu şi Mircea Popscu – vicepreşedinţi ai Curţii de Conturi, George Pufan – secretar general Curtea de Conturi, Gheorghe Vlăsceanu – director Camera de Conturi Argeş, Dragoş Budulac – şef Serviciu Relaţii Externe şi Protocol şi Teodora Lazăr – Consilier Serviciul Relaţii Externe şi Protocol.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3