- Publicat de: admin
- 21-11-2013, ora 10:57
- Știri
Cutremurul de azi ar putea fi urmat de replici
Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, declară pentru Mediafax că seismul de 4,4 grade pe scara Richter produs în această dimineață în zona Vrancea a fost simţit şi în Bucureşti și că acesta ar putea să fie urmat şi de replici, însă mult mai mici.
Ionescu spune că în zona Vrancea se produc cutremure adânci, iar după seismele cu magnitudini mai mari, cum este cel de astăzi, se pot produce şi replici. Directorul INFP precizează, însă, că replicile au magnitudini mult mai mici. Întrebat dacă numărul cutremurelor din zona Vrancea înregistrate în ultima perioadă ar putea fi un semnal că urmează un seism puternic, directorul INFP afirmă că această activitate seismică se înscrie în parametri normali, nefiind nimic neobişnuit având în vedere specificul activităţii seismice din zona Vrancea. Ionescu adaugă pentru Mediafax că în zona Vrancea se produc aproximativ 15 cutremure pe lună.
Amintim că un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs azi, la ora 8:38, în zona Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 90 de kilometri. Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt Focşani (37 de kilometri), Mărăşeşti (40 de kilometri), Covasna (44 de kilometri), Adjud (49 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (51 de kilometri).