NOR CURIER 930X122

    daniel-constantin3

    Daniel Constantin, globetrotter pentru agricultura României

    Piteşteanul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, are o agendă europeană încărcată. În interval de numai câteva zile, Constantin se va afla în trei ţări europene, pentru a promova agricultura României şi a stabili noi contacte în acest domeniu.

    Astfel, la invitaţia ministrului agriculturii, industriei agroalimentare şi pădurilor din Franța, Stephane Le Foll, Daniel Constantin participă în zilele de 23 și 24 februarie la cea de a 50-a ediţie a Salonului Internaţional pentru Agricultură (SIA), eveniment care se va desfăşura în acelaşi timp cu Salonul Maşinismului Agricol (SIMA), la Paris. În cadrul întâlnirii cu omologul francez, ministrul Constantin va discuta modalităţile de identificare a unor noi proiecte de cooperare în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, ţinând cont de expertiza franceză în domeniu, dar şi aspecte privind Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) 2014-2020. Daniel Constantin va avea și o întâlnire bilaterală cu Benoît Hamon, ministru delegat pentru consum.

    Pe 25 februarie, ministrul Agriculturii va participa la Bruxelles la cea de a 3225-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit). Printre subiectele de pe agenda reuniunii se regăseşte şi propunerea de Regulament pentru plăţi directe în cadrul viitoarei Politici Agricole Comune.

    O zi mai târziu, pe 26 februarie, Daniel Constantin îl va însoți pe prim-ministrul Victor Ponta la Copenhaga, ocazie cu care se va semna un document bilateral în domeniul zootehniei, care va trasa principiile unei viitoare cooperări bilaterale româno-daneze. Principalele obiective ale acordului de cooperare se referă la sprijinul reciproc în ceea ce priveşte fermele zootehnice şi efectuarea de acţiuni comune de promovare a acestui sector, la dezvoltarea economiei rurale, stabilirea unui model de fermă zootehnică și la facilitarea transferului de know-how şi de tehnologii.

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3