930×122 CAPRA 5

    Daniel Constantin s-a întâlnit cu ambasadorul Franţei

    Daniel_Constantin2Piteşteanul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit la sediul ministerului cu Excelenţa Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti. Ambasadorul a fost însoţit de Sévrine Jacobs, consilier pentru afaceri agricole al Ambasadei Franţei în România.

    Cu această ocazie, partea franceză a mulţumit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru promptitudinea autorităţilor române în ceea ce priveşte investigaţiile întreprinse în finalizarea anchetei etichetării şi trasabilităţii cărnii de cal.

    În acelaşi timp, ministrul Daniel Constantin a mulţumit Ambasadei şi Guvernului francez pentru sprijinul acordat în aceasta perioadă extrem de grea. ”Pentru România, deşi a fost o situaţie dificilă, a reprezentat o oportunitate de a arăta tuturor celor implicaţi că unităţile de procesare româneşti sunt aliniate la standardele europene”, a afirmat ministrul Constantin.   

    În cadrul întâlnirii au fost abordate teme referitoare la evoluţia negocierilor cu Parlamentul European privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, reforma Politicii Agricole Comune, precum şi dezvoltarea cooperării bilaterale româno-franceze în domeniul agriculturii şi în domenii conexe. Astfel, au fost punctate subiecte precum organizarea Camerelor Agricole, finanţarea agriculturii/fonduri mutuale, cooperarea între organismele de plăţi, măsurile de sprijin pentru tinerii agricultori și reglementarea şi organizarea filierelor de distribuţie.          

    Totodată, cei doi oficiali au discutat şi despre deplasarea în Franţa a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, din perioada 22-23 februarie, cu ocazia ceremoniei de deschidere a Salonului Internaţional de Agricultură – SIA – de la Paris, la invitaţia ministrului francez al Agriculturii, Stephane Le Foll.

    Pe această cale, ministrul Constantin a reiterat invitaţia adresată omologului său francez, Stephane Le Foll, de a efectua o vizită oficială în ţara noastră în perioada Congresului Mondial al Viei şi Vinului, care se va desfăşura între 2 și 7 iunie 2013 în Bucureşti.

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90