New Profesional Consult 930 x 122

contor-trifazic

Datoare la electricitate desi nu avea curent

Pitesti.21 aprilie 2010.
Compania care furnizeaza electricitate argesenilor, CEZ Muntenia, te taxeaza chiar si la un an dupa ce te-a debransat. Iar daca ti se pare anormal sa platesti pentru ceea ce nu ai consumat, harnicii functionari ai CEZ iti mai trimit inca un teanc de facturi cu penalitatile aferente facturilor neachitate pentru curentul neconsumat.

Este cazul unei pitestence care a intarziat cu plata facturii curente la electricitate, iar ca masura coercitiva compania ceha CEZ a debransat de le retea imobilul dator. Debransarea se petrecea in luna februarie 2008, data dupa care proprietara s-a mutat in alt imobil, aceasta detinand mai multe in oras. Dupa 10 luni, in noiembrie 2009, cand femeia a platit factura restanta din momentul debransarii,  a avut surpriza sa constate ca desi alimentarea cu electricitate fusese taiata, facturile veneau lunar in continuare, iar pentru neplata lor s-au acumulat bineinteles si penalitati.
Comisarii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Arges au pornit o investigatie care a facut lumina. Compania de electricitate, desi nu inregistra consum, emitea facturi estimative, adica facute dupa un calcul imaginar, in urma carora femeia ar fi comsumat 606 KW in perioada cat a fost debransata, plus penalitati. Reprezentantii CEZ au declarat ca acest lucru s-a petrecut pentru ca nimeni nu a operat in sistemul informatic debransarea respectiva. Si cum nimeni nu a anuntat departamentul plati, facturile au continuat sa vina, iar functionarii sa calculeze consumuri imaginare.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90