263×587-2 Grota Rece

Deţinuţii participă la acţiuni caritabile

PenitenciarulColibasi06

Astăzi, mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Colibaşi participă la o serie de activităţi caritabile. Este vorba de o campanie derulată de penitenciar şi care se numeşte „Chiar şi darul cel mai simplu te arată un om ales”.

930X122 MAIA
555×222  MAIA

15 persoane private de libertate clasificate în regim deschis sunt prezente la activităţi caritabile şi de prevenire a infracţionalităţii în rândul minorilor din aşezământul social Centrul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piteşti. Persoanele condamnate selecţionate sunt implicate atât în ecologizarea curţii interioare a instituţiei menţionate, cât şi într-o dezbatere cu tema „Învaţă să spui nu infracţionalităţii!”, ocazie cu care vor relata circumstanţele în care au ajuns să comită fapte antisociale şi consecinţele suportate în plan familial şi social. În încheiere, persoanele private de libertate vor face şi o demonstraţie practică a modului în care se confecţionează diferite obiecte artizanale şi decorative, pe care acestea le realizează în mod curent în cadrul activităţilor ocupaţionale din penitenciar.

„Activităţile menţionate fac parte din seria acţiunilor organizate de Penitenciarul Colibaşi cu ocazia sărbătorilor pascale şi au drept scop implicarea tuturor persoanelor private de libertate în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor de întâmpinare a sărbătorilor Paştelui printr-o atitudine pozitivă de schimbare şi crearea unei atmosfere de celebrare a evenimentului creştin”, declară Raluca Dinişor, purtător de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi.

570 X 90 CAPRA 3
imm 263×587