930×122 POSADA 5

elevi

Din nou in banci!

Pentru 97.000 de preşcolari şi şcolari şi pentru mai bine de 7.000 de cadre didactice din Argeş, luni, incepe anul şcolar.
Anul şcolar 2010-2011 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, potrivit calendarului aprobat de MECTS. Anul este structurat pe două semestre. Cursurile semestrului I vor începe pe 13 septembrie şi se vor încheia pe 29 ianuarie 2011.

În perioada 1-7 noiembrie 2010, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Elevii vor mai fi în vacanţă din 22 decembrie până pe 4 ianuarie 2011.

De pe 5 ianuarie şi până pe 28 ianuarie 2011 se desfăşoară cursuri, iar vacanţa intersemestrială va începe pe 29 ianuarie şi se va încheia pe 6 februarie 2011. Semestrul al doilea va începe pe 7 februarie şi se va încheia pe 17 iunie 2011. Elevi vor avea vacanţă de pe 16 aprilie până pe 25 aprilie 2011 şi din nou cursuri în perioada 26 aprilie – 17 iunie 2011. Vacanţa de vară este prevăzută în perioada 18 iunie – 11 septembrie 2011.

Tezele de pe semestrul I al anului şcolar 2010-2011 se susţin, de regulă, până la data de 17 decembrie 2010, iar tezele de pe semestrul al II-lea al anului şcolar 2010-2011 se susţin, de regulă, până la data de 20 mai 2011.

Potrivit MECTS, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Calendarul examenelor şi evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare a competenţelor profesionale, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se vor aproba prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei.

Prin derogare se stabileşte pentru clasa a IX-a de liceu filiera tehnologică, învăţământ de zi, că durata cursurilor este de 39 de săptămâni, din care 36 săptămâni de cursuri şi 3 săptâmâni de stagii de pregătire practică, în conformitate cu prevederile planurilor-cadru.

Pentru clasa a XI-a anul de completare şi pentru învăţământul special clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 183 de zile, iar pentru clasa a XI-a de liceu filiera tehnologică, ruta directă de calificare, şi pentru clasa a XII-a de liceu filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare, durata cursurilor este, în funcţie de prevederile planurilor-cadru, de 37 de săptămâni, însumând 182 de zile lucrătoare, respectiv de 38 de săptămâni, însumând 187 de zile lucrătoare.

Prima sesiune a Bacalaureatului va începe, anul viitor, pe 6 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, care va dura până în 8 iunie, şi nu în februarie, aşa cum s-a întâmplat în acest an.

Potrivit calendarului de desfăşurare a examenului aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, pe 31 august, înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen va avea loc între 23 – 27 mai 2011, iar cursurile se vor încheia în 27 mai pentru clasa a XII-a/a XIII-a.

Între 8 şi 10 iunie 2011 va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, între 13 – 17 iunie evaluarea competenţelor digitale – proba D, 20 – 23 iunie evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.

Prima probă scrisă, la limba şi literatura română, va avea loc în 27 iunie. Ea va fi urmată în 28 iunie de cea la Limba şi literatura maternă, pe 29 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 1 iulie 2011 va fi programată proba la alegere a profilului şi a specializării. În 3 iulie se vor afişa rezultatele, iar în 4 iulie vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 8,00-12,00. Rezolvarea acestora se va face între 5 – 7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.

Potrivit calendarului aprobat de MECTS, sesiunea de toamnă va începe în 11-15 iulie cu înscrierea candidaţilor. În zilele de 22 – 23 august se vor evalua competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română, între 22-24 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pe 23 – 24 august vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în 25 – 26 august – competenţele digitale.

Prima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat a anului 2011 va avea loc în 29 august la Limba şi literatura română. Ea va fi urmată, în 30 august, de cea la Limba şi literatura maternă, pe 31 august va fi susţinută proba obligatorie a profilului, iar pe 2 septembrie – proba la alegere a profilului şi a specializării.

Rezultatele vor fi afişate pe 4 septembrie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi până la ora 16,00. În 5 şi 6 septembrie se vor rezolva contestaţiile, iar afişarea rezultatelor finale se va face în 7 septembrie.

Evaluarea naţională pentru elevii clasei a VIII-a va începe în anul şcolar 2010-2011 în data de 20 iunie 2011 cu proba scrisă la limba şi literatura română, cu o lună şi jumătate mai târziu decât a început în acest an, potrivit calendarului aprobat prin ordin al ministrului Daniel Funeriu.

Astfel, potrivit ordinului, în 10 iunie 2011 se vor încheia cursurile pentru clasa a VIII-a, iar între 13-15 iunie elevii se vor putea înscrie la evaluare.

În 21 iunie va avea loc proba scrisă la limba şi literatura maternă, iar pe 22 iunie cea la matematică. Afişarea rezultatelor se va face în data de 24 iunie, iar depunerea contestaţiilor, în aceeaşi zi până la ora 18,00. Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 25-26 iunie, iar afişarea rezultatelor finale va fi făcută în 27 iunie.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3