Procesiunea a atras pe tot traseul credincioşi care au dorit să atingă raclele sfinţilor, iar tot timpul mare parte din membrii cortegiului au purtat lumânări aprinse. Primarul municipiului, Tudor Pendiuc, ne-a declarat că aceasta este o premieră pentru oraş.
Pe tot parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la Schitul din Trivale au avut loc slujbe speciale, iar dimineaţa a fost programată Sfânta Liturghie. Irineu, mitropolitul Olteniei, a spus că „Sfântul a acceptat să rămână la Piteşti”, sugerând că dacă ar fi fost ceva în neregulă cu oraşul nu ar mai fi avut loc procesiunea.
Moaştele Sfântului Calinic au fost aduse la Piteşti din drumul său din Valea Jiului (unde se aflau în procesiune) spre Bucureşti. Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscel, a fost stareţ al mănăstirii de la Cernica şi s-a îngrijit ani buni de moaştele Sfântului, dorindu-şi foarte mult ca acestea să ajungă acum şi în Argeş.