Chestorul Camerei Deputaților, deputatul PSD Mircea Draghici, s-a alăturat astăzi campaniei ,,Salvați inimile aregeșenilor!”, campanie al cărei obiectiv este achiziționarea unui angiograf, un aparat extrem de util pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare.
,,Am depus în contul Fundației Solidaritatea Argeșeană a Consiliului Județean Argeș suma de 1.000 de lei pentru a sprijini demersul de cumpărare a unui angiograf pentru Spitalul Județean. Poate că nu este o sumă mare, dar sunt absolut convins că mână de la mână putem contribui pentru a strânge fondurile necesare achiziționării acestui aparat deosebit de important pentru dotarea spitalului”, afirmă Mircea Draghici.
Deputatul PSD ține să sublinieze că, în condițiile în care bolile cardiovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces în România, acest aparat are un rol direct în diagnosticarea și, ulterior, aplicarea de tratament pentru salvarea vieților omenești.
,,Sănătatea reprezintă pentru mine un domeniu prioritar de acțiune, asupra căruia mi-am îndreptat atenția. În 2009 am contribuit direct la dotarea secției de chirurgie a Spitalului din Curtea de Argeș cu o trusă laparoscopică, un instrument care înlocuiește bisturiul și care este introdus în corp prin mici incizii, extrem de util în orice sală de operații. Acesta este doar un exemplu de acțiune concretă în care le-am demonstrat cetățenilor că sănătatea lor reprezintă un aspect de maximă importanță pentru mine și că, în acest sens, voi continua să mă implic direct în rezolvarea problemelor semnalate” adaugă chestorul Camerei Deputatilor.





