- Publicat de: ePitești
- 13-05-2014, ora 13:40
- Știri
DOUĂ ZILE DE FOC! MIERCURI ȘI JOI, RISC MARE DE INUNDAȚII!
După meteorologi, care au anunțat inclusiv pentru Argeș cod portocaliu de ploi abundente, hidrologii au actualizat avertizările și au emis cod portocaliu de inundații, cod care vizează și zone din județul Argeș.
Citiți și: Cod portocaliu de viscol: Județele afectate și harta avertizărilor, AICISe vor înregistra creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu depăşiri ale cotelor de atenție și de inundație, cu scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie și cu viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale. De asemenea, aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor avute în vedere şi pe cursurile de apă necadastrate.
Astfel, de mâine, 14 mai, de la ora 14, și până joi, 15 mai, ora 9, codul portocaliu vizează versanţi, torenţi, pâraie şi râurile mici din zonele de deal şi de munte din judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea. Tot de mâine, 14 mai, dar de la ora 20 și tot până joi, 15 mai, la ora 22, sub cod portocaliu se va intra pe Lotru, Olteţ şi alţi afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, pe râurile din bazinul superior al Argeşului (judeţul Argeş), în bazinul superior al Vedei (judeţele Olt şi Argeş) şi pe afluenţii săi din judeţul Teleorman, pe Teleorman amonte S.H. Tătărăştii de Sus (judeţele Argeş şi Teleorman), pe Neajlov amonte de S.H. Vadu Lat (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu) și pe Ialomiţa şi afluenţii săi amonte S.H. Coşereni (judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Ialomiţa).
Citiți și: Argeș. Incendiu devastator! 3 case și o anexă mistuite de flăcări