Pe 26 iunie 2012 a fost sărbătorită în România Ziua Drapelului. Nici la Piteşti nu s-a făcut excepţie, Garnizoana organizând în Piaţa Muntenia, în centrul oraşului, o festivitate tipică pentru astfel de momente. Nu au lipsit nici fanfara, nici preoţii pentru sfinţirea steagului, nici oficialităţile, dar nici incidentele…
În afara militarilor, a Corului Veteranilor şi a autorităţilor locale şi judeţene, puţini piteşteni s-au oprit la 8,30 să asiste la ceremonie. Explicaţia este simplă: tocmai atunci a început o ploaie rece, „mocănească”, aproape de toamnă, care i-a pus pe fugă pe cei mai mulţi trecători.
Rând pe rând, Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Soare, prefect, şi Tudor Pendiuc, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, au sărutat drapelul, după care un militar a început să-l ridice pe catarg în acordurile Imnului Naţional.
Ca un făcut, drapelul s-a blocat la jumătatea catargului şi aşa a primit onorul. Un ofiţer superior nu a rezistat prea mult şi a trecut la acţiune, iar după câteva minute de cazne a reuşit să ducă drapelul în vârf.
După defilarea gărzii de onoare a Garnizoanei Piteşti, Constantin Nicolescu a declarat că „această manifestare este foarte importantă. Ar trebui să i se dea o amploare mai mare, dar şi să ne amintim că trebuie să ne cunoaştem Imnul şi să ne respectăm drapelul”.
La rândul său, primarul Tudor Pendiuc a spus că „Drapelul este cel mai important simbol naţional al nostru. Mi-aş dori să ne însufleţească şi să reuşim să depăşim toate crizele de acum şi care vor urma”. La eveniment au fost prezenţi şi Ion Popa, vicepreşedinte al Consilului Judeţean, Florin Tecău, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şi Cornel Ionică, viceprimar al municipiului Piteşti.





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)