930 x122 grota rece

    CATUSE_LA_MAINI

    E mai palpitant pentru siguranța antinațională să cauți în chiloții minorelor decât să prinzi un terorist!

    Decebal Constantin Nicolae comentează pentru epitesti atentatul cu bombă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și face o comparație între maniera în care au acționat autoritățile în acest caz și, respectiv, în privința acuzelor de fraudă la bacalaureat de la liceul „Bolintineanu” din București.

    La olimpiada balcanică de matematică, România a obținut locul 1… Sigur că nu merită să ne gândim la problemele de sănătate mintală ale propagandei băsiste, dar așa, pentru cine n-are ce face: ce frustrare o fi pe capul propagandei băsiste la aflarea veștii că tocmai cei pe care i-au blamat ei cel mai mult în ultimile zile, anume profesorii și discipolii lor, respectiv studenții, le-au făcut treaba securiștilor, adică treaba lor, treaba celor abonați la laudele propagandei băsiste! Mare frustrare și surpriză pe capul lor: tocmai ei, pe care i-au dezbrăcat și percheziționat mai ieri organele de represiune, profesorii cu salarii de nimic și studenții (ca și elevii) atacați recent de presa propagandei băsiste, au făcut treaba fix a celor care i-au dezbrăcat și percheziționat, adică treaba ”bravelor servicii” de dez-informații (pro-Băsescu) și siguranță anti-națională (spre vânzarea țării către corporațiile multinaționale), care, surpriză!, tocmai pentru asta aveau bugete mai mari ca al Sănătății!

    Adică securiștii erau plătiți infinit mai mult ca profesorii tocmai pentru ce au făcut acei eroi care erau studenți și profesori! Da, studenții și un profesor (rectorul) au fost cei care au oprit atacul cu bombă pentru că serviciile de informații, cu bugete mai mari ca al Sănătății și comandă la Cotroceni, au fost prea ocupate cu ”importantele super acțiuni super speciale” de a percheziționa corporal sute sau chiar mii de minore pentru deosebit de ”periculoasele” ”amenințări la siguranța națională”(!)., constând în a ascunde, unul sau doi dintre sutele de arestați, câțiva lei prin chiloții lor sau ai profesoarelor. Lucru care a fost prezentat de mass-media băsistă drept „marea deconspirare a fraudelor naționale”, spre a-și acoperi frustrarea cauzată de cel mai mare procent de promovare din ultimii ani, după cum am mai scris: http://www.epitesti.ro/stiri/stiri/se-justific-bugetele-serviciilor-pentru-mandatele-de-percheziie-corporal-asupra-minorelor.html. Ca la referendumul de astă vară, când, pentru că n-a ieșit votul cum au vrut ei, au arestat listele electorale, spre a număra voturile cum vor ei, până iese ca ei!

    Revenind la atentatul de la Iași, spun așa: de când a fost chemată prin numărul 112, Poliția a ajuns la locul faptei după circa 30 de minute, deși de la Poliție până la Universitate se putea ajunge pe jos în numai 10 minute! Citez din România Liberă: „Decanul Facultăţii Electronice, Ioan Bogdan, prezent în sală, l-ar fi rugat să-i lase pe studenţi sau măcar pe fete să plece şi să-l ia doar pe el ostatic. Atentatorul ar fi refuzat şi, pentru că studenţii s-au ridicat de pe scaune, ar fi acţionat declanşatorul bombei artizanale. Unii dintre studenţi prezenţi la incident au declarat, însă, că Oliver Stan ar fi acţionat declanşatorul din greşeală, cnd s-a aplecat să dezvelească proiectilul din rucsac să le arate că este reală ameninţarea sa. Atentatorul s-a speriat de zgomotul exploziei capsei de detonare şi de flacăra acesteia, timp în care studentul Marian Prescură s-ar fi aruncat asupra lui şi l-ar fi doborât. Studentul curajos a fost ajutat de un coleg pentru imobilizarea atentatorului. Între timp, a fost chemată şi Poliţia, prin numărul de urgenţă 112, dar care a ajuns la locul faptei după o jumătate de oră, deşi de la Poliţie până la Universitate se putea ajunge în 10 minute de mers pe jos.  

    Salvarea studenţilor şi profesorilor a fost cuiul percutor artizanal, care  n-a funcţionat: “A fost un declanşator artizanal la dispozitivul exploziv improvizat. Era un cui percutor artinazal. Dispozitivul de declanşare a bombei nu a funcţionat bine. Cuiul percutor doar a detonat capsa, nu şi încărcătura explozivă din rucsacul atentatorului”, scrie România Liberă. ”Decanul Facultăţii, Bogdan Ion, care se afla în sala în care a intrat bărbatul, a declarat că a discutat cu acesta şi a încercat să îl convingă să nu pună în practică ameninţările, spunându-i să îl ia pe el ostatic, însă bărbatul a spus că nu are ce să discute şi că vrea să vină Poliţia. Asistentul universitar Daniel Mătăsaru, care se afla în sala de curs în momentul în care bărbatul a intrat, a spus că a reuşit să iasă din sală, sub pretextul că vrea să arunce un pahar şi a sunat la 112: „Nu îl cunoştea nimeni. A spus că are o bombă, iar eu în acel moment am reuşit să ies din sală, motivând că trebuie să arunc un pahar cu cafea. Am lăsat uşa deschisă şi am reuşit să sun la 112. Cât eram pe hol, s-a auzit o bubuitură, înţeleg că a detonat o capsă pirotehnică din tot ce avea. Avea în spate un rucsac mare, de munte, cu o încărcătură foarte mare. Dacă nu aş fi reuşit să ies şi să sun la Poliţie, probabil că ne-am fi trezit într-o situaţie de luare de ostatici. A fost şocant”, a afirmat Mătăsaru, care a precizat că „bărbatul era cablat şi se pregătea să detoneze materialele explozive”. Bărbatul a fost imobilizat de doi studenţi într-un moment de neatenţie, ulterior fiind dus la sediul Poliţiei Iaşi, unde a fost audiat. Unul dintre studenţii care l-au imobilizat pe bărbat spune că în momentul în care a intrat în sală acesta a început să ţipe că detonează bomba, apoi i-a explodat un declanşator pe care îl avea în mână”, scrie gândul.info.

    Concluzia mea? În România lui 2009 serviciile de informații au avut un număr de mandate de interceptare pe siguranță națională mai multe ca S.U.A, oficial, de la comisia de resort din Parlament, unde sunt mai mulți ofițeri ”acoperiți” decât neacoperiți! Vorbim de securiștii care sunt abonați la laudele propagandei băsiste pentru că percheziționează și caută în chiloți sute sau chiar mii de minore și profesoare, doar-doar or găsi ”marea fraudă” națională la vreunul sau doi dintre elevi, câțiva lei și vorbim de propagandă băsistă care linșează mediatic în ultimile zile profesorii și elevii! Profesorii și discipolii lor fac treaba securiștilor! Prind teroriști! Cu mâna goală! Securiștii au bugete mai mari ca al Sănătății, iar profesorii, salarii de mizerie!  

    555 X 222 CAPRA

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3