New Profesional Consult 930 x 122

afganistan

EMOȚII ȘI LACRIMI AZI ÎN CURTEA DE ARGEȘ: 420 DE MILITARI PLEACĂ ÎN AFGANISTAN (GALERIE FOTO)

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, au fost astăzi în Curtea de Argeș.

Citiți și: Autostrada Sibiu-Pitești: Secțiunea 5, inaugurată înainte de termen! Primele imagini EXCLUSIVE

Alături de oficialități civile și militare ale județului, cei doi au participat în Piaţa de la Biserica Domnească la ceremonia de plecare în misiune în Afganistan a militarilor Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”.

Cei 420 de militari, dintre care 8 femei, vor executa timp de 6 luni misiuni de protecţie a bazei militare Kandahar şi de consiliere a forţelor de securitate afgane. Plecarea primei serii este programată peste câteva zile. Până acum militarii batalionului au participat la patru misiuni internaţionale în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan. Militarii i-au dat onorul ministrului și au defilat.

Citiți și: Breaking: Mașină căzută în pârâu, în Argeș

Membrii familiilor lor, soții, soți, copii și părinți, au asistat emoționați, cu lacrimi în ochi, la ceremonie.

La eveniment au fost prezenți și prefectul Mihai Oprescu, președintele Consiliului Județean, Florin Tecău, și primarul municipiului Curtea de Argeș, Nicolae Diaconu.

New Profesional Consult-555×222
Pizza Sapori Italia 570 90