Donaris 930 x 122

    elevi_scoala

    EXCLUSIV! Evaluarea Naţională – rezultatele din Argeș, înainte de contestații!

    Rezultatele obţinute de elevii argeşeni de clasa a VIII-a la Evaluarea Naţională necesară la admiterea în liceu sunt foarte bune, apreciază Dumitru Tudosoiu, inspector şcolar general adjunct şi şef al comisiei de coordonare a acestor examene în Argeş. Mai bine de 21% dintre elevi au obţinut note peste 9.

    Datele făcute publice de Inspectoratul Şcolar Argeş arată că la examen s-au prezentat 5.293 dintre cei 5.349 de elevi înscrişi iniţial la examen.

    1.133 de elevi au obţinut medii mai mici de 5, iar 4.160 medii mai mari sau egale cu 5.

    Pe categorii de medii, situaţia se prezintă astfel: 83 de elevi (adică 1,57%) au obţinut medii între 1 şi 1,99, 221 (4,18%) au obţinut medii între 2 şi 2,99, 365 de elevi (6,90%) – medii între 3 şi 3,99, 464 de elevi (8,77%) – medii între 4 şi 4,99, 647 de elevi (12,22%) – medii între 5 şi 5,99 și tot atâţia (647) au obţinut medii între 6 şi 6,99. 739 de elevi (13,96%) au obţinut medii între 7 şi 7,99, 960 de elevi (18,14%) – medii între 8 şi 8,99,1.146 de elevi (21,65%) – medii între 9 şi 9,99, iar 21 de elevi (0,40%) au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională.

    555 X 222 CAPRA

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90