NOR CURIER 930X122

    ACCESUL_INTERZIS

    EXCLUSIV! Anchetă ACUM în problema deșeurilor toxice din Câmpulung! Va fi închis depozitul?

    Peste puțin timp în Câmpulung-Muscel vor „descinde” reprezentanți ai mai multor instituții ale statului.

    La depozitul de deșeuri toxice la care ieri a izbucnit un incendiu sunt așteptate să vină zeci de persoane de la Garda Națională de Mediu, Garda de Mediu Argeș, Agenția județeană pentru Protecția Mediului, de la Direcția de Sănătate Publică, Poliție, Garda Financiară și de la Inspecția Fiscală a Direcției Finanțelor Publice. Va fi prezent și prefectul județului, Cristian Soare. Ancheta va fi făcută nu doar pe probleme de mediu, ci și din punct de vedere financiar-contabil. Înainte de plecarea pe teren, reprezentanții tuturor acestor instituții au avut în prealabil, în această dimineață, cu începere de la ora 9, o ședință cu prefectul de Argeș.

    Amintim că depozitul de deșeuri periculoase și nepericuloase de pe fosta platformă ARO este deținut de o societate comercială din Iași, Global Eco Center SRL. Firma mai are un depozit și într-o comună din județul Iași. Depozitul din Câmpulung funcționează într-un spațiu închiriat de la Landmark Management, firma care, cu ani în urmă, a preluat fosta platformă pe care se fabricau cunoscutele mașini de teren ARO.

    Rămâne de văzut cât va dura ancheta și care vor fi concluziile și eventualele sancțiuni. Va fi închis depozitul de deșeuri odată pentru totdeauna?

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3