930 x122 grota rece

    lupu.mpg.Still001

    EXCLUSIV! Avem pui stricaţi la vânzare în Argeș? Vezi ce spune şeful DSV!

    Mai multe tone de carne de pui au fost retrase de pe piaţă în ţară din cauza faptului că produsele erau alterate.  Şapte tone de carne au fost retrase numai din București în urma scandalului declanșat în jurul Avicola Călărași.

    Este vorba de produse care aveau un miros rânced, pe unele găsindu-se chiar excremente de şoareci. Situația face parte din scandalul mai amplu privind evaziunea fiscală din domeniul cărnii, scandal izbucnit în urma instrumentării de către Direcția Națională Anticorupție a unui dosar în acest sens.

    Daniel Lupu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, ne-a declarat că în judeţul nostru nu sunt probleme. „Noi nu avem magazine Selgros în care au fost livrate pulpele de la Avicola Călăraşi. Nu avem magazine, nu avem nici carne infestată, deci nu avem probleme”, precizează Daniel Lupu pentru ePitești.

    „Avicola Călăraşi a livrat cantităţi importante de carne de pui alterată şi către magazinele din lanţul Selgros, aspect constatat de Olteanu George, responsabil în cadrul Selgros Braşov. Pulpele de pui recepţionate pe 11.09.2013 prezentau un miros rânced, închis, iar în paleţii de marfă au fost identificate produse mâncate şi excremente de rozătoare. La o livrare din data de 11.09.2013 către un magazin Selgros din Brăila, în carnea de pui ambalată au fost identificate excremente şi şoareci vii”, se arată în referatul întocmit de DNA.

     

    555 X 222 POSADA 2

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90