Donaris 930 x 122

UTILAJ_PROSPECTIUNI_GEOLOGICE

Firma Prospecțiuni: „Nu vizăm explorarea gazelor de șist în județul Argeș”

După cum v-am informat astăzi, de circa o lună și jumătate o companie din București controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender face prospecțiuni geologice pe raza unor localități din Argeș.

Chestionată de ePitesti, conducerea Agenției județene pentru Protecția Mediului a precizat că prospecțiunile vizează depistarea unor eventuale noi zăcăminte de petrol, și nu de gaze de șist. Același lucru îl spune și firma lui Tender, Prospecțiuni SA, printr-un comunicat de presă remis tot azi. „Compania Prospecţiuni nu vizează explorarea gazelor de şist în judeţul Argeş. Activităţile de explorare din această zonă se derulează în baza unui contract încheiat cu o altă companie românească, Petrom. Cercetările geologice sunt efectuate într-un perimetru petrolifer de unde se extrage ţitei de peste 30 de ani”, se arată în comunicat.

În același comunicat, compania adaugă că pentru derularea prospecțiunilor a încheiat în Argeș acorduri scrise cu circa 500 de proprietari de terenuri, preconizând, totodată, că până la finalizarea proiectului va mai încheia alte 1.000 de astfel de înțelegeri. Reprezentanții companiei mai afirmă că în schimbul acordului primit pentru efectuarea de prospecțiuni pe pământurile lor proprietarii au primit între 150 și 950 de lei, în funcție de cât de afectată de operațiuni este fiecare gospodărie în parte. În ceea ce privește nemulțumirile unor localnici care au reclamat că firma a trecut la prospecțiuni pe terenurile lor fără a le fi cerut acordul, Prospecțiuni SA admite că au fost câteva „rateuri” de informare, dar că o astfel de situație e „cauzată în cele mai multe instanţe de situaţia neclară a proprietăţii funciare din zonă, de imposibilitatea de a contacta proprietarul (persoane aflate în afara zonei de lucru a companiei), de relaţiile contractuale netransparente dintre arendaşi şi proprietari sau de alte situaţii ce nu ne permit să luăm legătura cu aceştia”.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3