- Publicat de: admin
- 22-10-2014, ora 11:40
- Știri
FLAGRANT! DOI PITEȘTENI, PRINȘI ÎN TIMP CE VINDEAU CANNABIS DIN SPANIA!
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. Piteşti, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Argeş, au surprins în flagrant delict doi piteșteni, fiecare în vârstă de 22 de ani, în timp ce ofereau la vânzare 15 grame de cannabis.
Citiți și: Pitești. Alertă gravă în Nord: Fum gros, persoane în pericol!Potrivit Poliției Argeș, cei doi, împreună cu alţi doi bărbaţi din Piteşti, cu vârste de 38 şi 43 de ani, ar fi primit, în mai multe rânduri, droguri din Spania, pe care ulterior le-ar fi porţionat şi comercializat în Piteşti. Conform sursei citate, s-au făcut patru percheziţii la locuinţele bărbaţilor, în urma cărora au fost ridicate droguri de risc, bani proveniţi din vânzarea acestora, ustensile folosite pentru porţionare şi consum, reviste şi pliante cu instrucţiuni pentru cultivarea cannabisului, precum şi răsaduri. De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism folosit în activitatea infracţională.
Cele 4 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Piteşti pentru audieri. Cei doi bărbaţi surprinşi în flagrant delict s-au ales cu mandat de reținere pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de droguri de risc, urmând să fie prezentaţi astăzi Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Inspectoratului General al Poliției Române. (Foto: diicot.ro)
Citiți și: Veste proastă! Situație neașteptată pe Autostrada Pitești – Sibiu!