Donaris 930 x 122

succes-logo

Fostele hipermarketuri PIC, aproape de redeschidere

După cum se ştie, un om de afaceri din Gorj, Nicolae Sarcina, a preluat spaţiile în care au funcţionat hipermarketurile PIC, ale familiei Penescu, şi le-a rebranduit sub numele de Succes. Hipermarketul de la Piteşti a fost primul deschis, a urmat cel de la Craiova, iar acum Nicolae Sarcină pregăteşte redeschiderea magazinelor de la Călăraşi şi din Oradea.

Trebuie spus că spaţiile respective sunt luate cu chirie de către omul de afaceri gorjean. Acesta a precizat că în perioada următoare, în funcţie de evoluţia afacerilor sale, este posibil să le şi cumpere.

Hipermarketurile PIC s-au închis în momentul în care omul de afaceri piteştean Cornel Penescu a avut probleme cu justiţia în dosarul „Mită pentru arbitri”, foarte mediatizat la vremea respectivă.

Hipermarketurile PIC erau la vremea lor de „glorie” singurul lanţ de magazine de acest tip din România care aveau capital majoritar românesc. Acum, aceleaşi magazine sunt pe mâna unui alt acţionar român.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90